Nu cred ca asta ar fi titlul cel mai corect…nu de alta dar celebrul roman era plin de oameni curajosi, demni, care urau compromisul si stiau sa-si apere lucrurile in care credeau; plus ca finalul era unul fericit si cu “va urma…”
Povestea de astazi este plina de lasi, oameni cu o flexibilitate data nu de experienta ci de lipsa coloanei vertebrale, personaje care isi fac din compromis un mod de viata si din coruptia morala o litera de lege; si nici un are un final fericit. Singura similitudine cu scriitura lui Dumas este poate partea cu “va urma…”
In urma cu ceva ani, un om de la care am invatat multa televiziune imi spunea ca trendul in TVR este sa ai in jur prosti si fraieri promovati: primii te vor scoate in evidenta conform axiomei “chior in tara orbilor”, iar ceilalti nu te vor contrazice niciodata de frica sa nu-si piarda mamaliga cu gust de franzela. La ceva timp de la acea conversatie constat ca acel trend a devenit politica manageriala.
Si uite asa dupa 20 de ani mi-am scris demisia; evident intr-un moment contestabil, de unii; doar am auzit fraza “ai luat locul unui care ar fi meritat sa stea” de atatea ori in ultimele saptamani. Poate, dar o data in viata pot sa fiu si eu egoist.Si nu cred ca am luat locul nimanui…cred ca l-am castigat cinstit in ultimele 7665 de zile. Ma uit la tabloidele si mesajele “prietenilor” de pe Facebook din ultimele 3 luni si nu ma abtin sa zambesc…desi ma doare maseaua; dupa prima etapa de evaluare, cand aveam 60 si ceva de procente eram o victima, un “epurat”, un “profesionist alungat fara mila”. Cand, dupa o contestatie de care sunt mandru, am sarit la 80 si ceva de procente am devenit peste noapte “omu’ puterii”, inamicul public numarul 1, oaia neagra. Culmea este ca amandoua versiunile sunt semnate de aceeasi oameni si de aceeasi “prieteni”.
Dar nu asta e important; mai mult conteaza “ de ce” si nu “cum” sau “cand” !
DE CE ? Pentru ca m-am plictisit de compromisiul devenit calitate editoriala; trebuie sa fii “cu cineva” ca sa ai emisiune, ca sa poti gandi si sa poti munci. Trebuie sa fii pe “lista lor” daca vrei sa fii lasat in pace sa-ti faci treaba de reporter, redactor sau realizator. Daca esti pe lista ce mai conteaza ce faci…important este sa fii pe LISTA. Ei bine, nu vreau sa fiu pe nici o lista, nu vreau sa spun DA la orice apel telefonic si sa ma trezesc inca o data ca prezint o emisiune de 45 de minute cu 6 prezentatori si asta pentru ca fiecare dintre ei se afla pe o LISTA.
DE CE ? Pentru ca am obosit sa justific lipsa de consistenta in Dorobantilor 191. Ma suna cineva, bine intentionat, si-mi propune inca un Eurovision. Zic da, ne intalnim, decidem pana si ce imbrac, evitam discutia de bani si ne strangem mana bucurosi fiecare cu motivul lui: eu pentru ca-mi place Eurovisionul, el pentru ca are pe cineva care chiar daca o mai da in bara cateodata o face cu eleganta si profesionalism. Trec 12 ore, suna un telefon, sau poate mai multe, iar intelegerea si producatorul dispar amandoi in ceata…ca magarii…neinspirata metafora pentru ca saracele animale au si coloana vertebrala si un impresionant organ sexual.
DE CE ? Pentru ca nu imi place sa gravitez intr-un vid de decizie si responsabilitate. Ma vad cu un sef…al meu evident…cu care discut ce si cum pot face…peste o saptamana, peste o luna, peste un an. Nu a fost o discutie fata in fata si asta pentru ca fata sefului era ascunsa in tastatura, asa ca intr-o armura, de frica unui contact vizual barbatesc…chiar daca aveam putin rimel de culoarea genelor.Mi se sugereaza timid si soptit ca ar fi mai bine sa imi iau concediu pana se linistesc apele si asta pentru ca pe o LISTA numele meu e marcat cu o steluta….si asta nu-i bine. Ma conformez, alerg in 10 birouri sa adun 10 semnaturi dintre care 6 fusesera disponibilizate si imi iau concediul restant de anul trecut. La doua zile primesc mesaj ca cererea de concediu a fost respinsa iar seful, de negasit la telefon, imi urmeaza insanatosire grabnica prin email. E clar ca pe LISTA mai castigasem o steluta in ultimele 72 de ore.
DE CE ? Pentru ca m-am plictisit sa ma justific de ceea ce fac in pat in fata unei adunaturi de falsi jurati cu pasapoarte europene dar mentalitate de gulag. Ei da, si ce daca iubesc cu aceeasi pasiune de mai bine de 10 ani acelasi barbat ? Nu pot urma modelul unei celebritati din TVR care-si schimba sotii la fel de des ca si simpatiile politice, nu e genul meu…si nici treaba mea. Fiecare cu ce-i al lui…si eu sunt fericit cu ceea ce am. Dar cred ca ar fi cazul sa nu se uite ca “poponarul” vorbeste vreo 4 limbi straine, ca “homalaul” are un masterat, un doctorat si vreo 3 diplome prin buzunare, ca “pidosnicul” chiar stie sa lucreze intr-o echipa de televiziune si sa faca performanta. Inexplicabil, precum piramidele sau unele cazuri sociale de la evaluare, este faptul ca “bulangiul” este bun sa fie chemat cand nu vrem sa cheltuim bani din deviz sau cand nimeni nu vrea sa incerce marea cu degetul sau cand am uitat ca trebuie sa faca cineva SI emisiunea cu pricina. Scuze pentru invectivele folosite; erau doar citate din managerii in viata si in functie.
DE CE ? Pentru ca “producatorul” cu 2300 RON (brut) pe luna este o specie disparuta in TVR; pana si redactorii au mai mult, ce sa mai spunem de realizatori, jurnalist seniori, producatori sau alti “prieteni” seniori de pe LISTE. Evident ca este usor sa manevrezi o opinie cand aduci in discutie curtea vecinului strigand si scriind “nu prezenta”, “nu tocit mesele din bar”, “nu carcotit prin lifturi”, “nu anticamera la sef”…dar nu cumva s-a uitat si ideea de “nu motivatie”, “nu decenta” ? Si cand te gandesti ca atunci cand faceam 3 emisiuni pe saptamana si foloseam salariul din UK si bonurile de masa ca suplimentare de buget, unii colegi erau interesati numai de bilete de avion cu pret redus pana in Canada, ofertele si cadourile din duty-free sau upgradari la business class.
DE CE ? Pentru ca nu am umilinta necesara de a semna zilnic o condica la ora 9am…si de venire si de plecare…si pe ieri si pe maine…daca esti pe LISTA, evident. In urma cu ceva ani, intr-un iulie cand intreaga redactie muncea cam 14 ore pe zi pentru a transmite un primul bacalaureat in direct, redactorul nostru sef, o femeie de exceptie din toate punctele de vedere, mi-a spus cand am vrut sa plec acasa cu ultimul metrou, ca in Televiziunea Romana facem emisiuni si nu suruburi, si ca nu pontam la poarta ca aici nu-i IMGB. Lucrurile s-au schimbat si acum trebuie sa pontam…nu sa ne justificam activitatea…ci sa justificam cum putem fi dati afara. E mai simplu, nu ? Producatorul de televiziune gandeste in incinta institutiei intre 9 si 5…ATAT !…e scris in regulament. E vina mea ca faceam naveta si prezentam 3 emisiuni saptamanale….trebuia sa imi tocesc coate, sa-mi ascut barfele si sa-mi lubrifiez relatiile viitoare in bar sau la Kilometru, dupa ce semnam condica…si de venire si de plecare….
DE CE ? Pentru ca am invatat degeaba management de televiziune si nu pricep de ce e refuzat cineva care vrea sa economiseasca banii publici. Incercand sa gasesc o solutie la mocirla care incepuse sa mi se mute de pe bocanci pe covorul de la intrare m-am gandit ca as putea sa fiu mai folositor, mai ieftin si mai putin deranjant pe post de corespondent la Londra. La urma urmei salariul ramane la fel, TVR nu platea nici diurne nici cazari si nici bilete de avion, iar eu incetam sa mai zgarii retinele manageriale sensibile. Un om in care cred si pe care il respect a agatat ideea dar s-a izbit inca o data de zidul mintilor inguste.Asa ca a ramas cum a fost !
DE CE ? Pentru ca asa vreau eu ! Si in plus ma doare si maseaua.
As mai putea sa scriu inca vreo zece DE CE-uri…dar nici macar mama nu ar mai avea rabdare sa le citeasca…iar povesti traite, nu auzite, sunt multe de spus; ma gandeam chiar sa dau curs invitatiei de a scrie un volum de genul “Trecute vieti de TV-doamne si domnite …”…poate…mai ales ca acum am timp.
Si uite asa dupa 20 de ani mi-am scris si demisia..e o etapa normala…dureroasa dar obsinuita…nu e un capat de tara…pentru nimeni.Evident ca in Dreptul Muncii nu este nicaieri mentionata notiunea de “demisie fortata”….suntem in Romania, nu in Marea Britanie, mi-ar spune cineva. Si tot evident ca s-ar putea crea un precedent…. mai greu, dar nu imposibil.
O draga prietena imi scria pe Facebook: “Tu esti un mare invingator….nu te lasa transformat intr-un mic invins”. Poate…dar asa mic invins cum sunt stau inca drept.
Acum le tin pumnii si le urez succes; si celor plecati, dar mai ales celor ramasi.
Proaspat somer
Leonard
Leonard Miron 